Arhive

Toate articolele pentru luna Mai 2013

Tinerete fara batranete

S-a publicat 20/05/2013 de Rodica Mihaela

Ana Aslan este una dintre cele mai faimoase femei din România, dar şi din întreaga lume, iar până la vârsta de 91 de ani a trăit cu convingerea că poate păcăli bătrâneţea si a căutat neîncetat formula neîmbătrânirii, pe care să o sintetizeze într-o cremă destinată femeilor.   Este fondatoarea primului Institut de Geriatrie din lume pe care l-a înfiinţat în 1952 si unde  a inventat Gerovital H3, o cremă destinată femeilor de peste 40 de ani, având o acţiune în prevenirea şi tratarea fenomenului de îmbătrânire.

De asemenea aceasta a creat şi o nouă specialitate medicală- gerontologia şi geriatria- ştiinţe care se ocupă de studierea procesului de îmbătrânire şi, respectiv, prevenirea şi tratarea bolilor asociate îmbătrânirii.

Biografie:
Ana Aslan s-a nascut la 1 ianuarie 1897, la Braila, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei si ai lui Margarit Aslan, o familie de intelectuali. Urmeaza cursurile colegiului Romascanu din Braila.
Familia Aslan paraseste orasul natal si se muta la Bucuresti. In 1915, Ana absolva Scoala Centrala din Bucuresti. La 16 ani, viseaza sa ajunga pilot si chiar zboara cu un mic aparat, tip Bristol – Coanda. In cele din urma se decide sa devina medic. Declara greva foamei pentru a infrange impotrivirea mamei si se inscrie la Facultatea de Medicina.
In timpul Primului Razboi Mondial, ingrijeste soldatii in spitalele militare din spatele frontului de la Iasi. Dupa intoarcerea la Bucuresti, in anul 1919, lucreaza alaturi de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai tarziu, absolvea Facultatea de Medicina. Este numita preparator la clinica II din Bucuresti, condusa de profesorul Daniel Danielopolu, care o indruma si in alcatuirea tezei de doctorat.
Urmeaza o activitate didactica si spitaliceasca la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultatii de Medicina din Bucuresti, Clinica Medicala din Timisoara, Spitalul CFR. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog.
Experimenteaza procaina in afectiunile reumatice, in cazul unui student tintuit la pat din cauza unei crize de artroza. Continua cercetarile intr-un azil de batrani si evidentiaza importanta procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta. Obtine rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Romane.A evidentiat importanta procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta, aplicand-o pe scara larga in clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital.
Numeroase personalitati internationale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (in colaborare cu farmacista Elena Polovrageanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat si introdus in productie industriala in 1980.
A trait o viata dedicata carierei ,fiind mereu in slujba oamenilor si cautand solutii pentru a stopa procesul de imbatranire. Datorita ei lumea este astazi mai frumoasa, mai bine ingrijita si cunoscuta pe plan international.
Iar noua femeilor Ana Aslan ne-a facut un dar nepretuit: gamele Gerovital si Aslavital ,care ne ajuta sa fim mai frumoase zi de zi. Si datorita proprietatilor lor anti-imbatranire sunt folosite in toata lumea si astfel Ana Aslan a fost si este in continuare cel mai bun ambasador al Romaniei in lume , un ambasador al frumusetii!
Folosesc de mult aceste creme si stiam si eu ca toata lumea ca sunt create de Ana Aslan dar pana ieri nu vazusem nici macar o poza cu ea si nici nu stiam nimic despre ea, decat ca a fost o femeie remarcabila si ambitioasa care si-a urmat visul cu orice pret renuntand la viata personala.

Intotdeauna m-am bucurat sa impart din ce am stiut.
by Ana Aslan

Am aflat foarte multe lucruri despre marii nostri inventatori datorita unui eveniment ce se desfasoara la noi pentru prima data in acest an si are ca scop sustinerea si promovarea inventatorilor romani.
PR3MIAZA INOVATIA proiect lansat de 3M Romania va continua cu evenimente desfasurate in principalele facultati din tara; in luna mai vor fi vizitate Universitatea tehnica din Cluj si Facultatea Politehnica Iasi.

Calendar evenimente:

1.Cluj
, Universitatea Tehnica
Data eveniment:
miercuri, 22 mai
KOL local:
Radu Munteanu
Sala:
Facultatea de Constructii, Amfiteatrul A2
Locatie/ adresa:
Gheorghe Baritiu, nr.25
Ora start eveniment:
12
Grupul de business 3M in focus:
Electronica si energie
Speaker-ul 3M Romania:
Catalin Velescu
Director resurse umane:
Nadia Badea -HR Manager 3M Romania.
2. Iasi
Universitatea tehnica Gheorghe Asachi
Data:
joi, 23 mai
KOL locali:
Boris Plahteanu ; Neculai Eugen Seghedin
Locatie/adresa:
Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului- Str. Dimitrie Mangeron,
Nr. 73
Sala:
Amfiteatrul CH II- Ilie Matei, etaj 1 ,
Ora start eveniment:
12.00
Grupul de business 3M in focus:
Industrial
Speaker-ul 3M Romania:
Directorul grupului „Industrial” –
Alexandru Dan Budau.
Director resurse umane:
Nadia Badea -HR Manager 3M Romania.
Anunțuri