Eu fac parte dintr-o generatie pentru care visul american reprezenta un fel de fata morgana care isi facea simtita prezenta in viata noastra doar prin povestile celor care isi adunasera curajul sa fuga in cautarea libertatii, a adidasilor la care ravneam asa cum ravnim acum la un BMW si a sticlei de Cola care la noi era Cico dar sorbeam din ea ca si cum ar fi fost originala si turnata in sticla de insusi John Stith Pemberton(daca nu stiti cine e dati search repede pe Google).

Acum ma bucur de toate produsele americane si le apreciez la adevarata lor valoare(una sentimentala) si imi amintesc cu nostalgie de celebrul serial Dallas, care ne hipnotizase pe toti din bloc si asteptam cu nerabdare sa vedem daca Bobby Ewing e viu sau mort.

Dar de cand am devenit mama am o noua sansa sa retraiesc Visul american, indirect cei drept si sa ma bucur de cateva produse originale de la mama lor(chiar si o guma de mestecat Turbo e buna), prin fiul meu care a plecat acolo prin programul Work and Travel.

Dar am avut multa treaba pana sa-l conving, chiar daca el e perfect eligibil pentru programul asta: e student la Arte plastice in anul doi, e tanar si nelinistit, la fel ca protagonistii celebrului serial cu acelasi nume, e frumos de pica(ca doar seamana cu mine) vorbeste engleza la perfectie, a invatat-o chiar inainte sa invete limba romana(daca nu stiam cine e tatal as fi jurat ca l-am facut cu vreun englez), e harnic(l-am invatat de mic ca munca innobileaza omu`), inteligent(aici cred ca a sarit vreo doua generatii) si foarte sociabil(nu prea seamana cu mine ca eu sunt mai antisociala, poate cu taica-su), dar nu vroia sa plece si pace printr-un astfel de program fiindca spunea ca el nu pleaca fara mine(e baiatul mamei asa cum probabil v-ati dat seama) si vroia sa se tina de fustele mele pana la insuratoare si poate si dupa, doar ca eu nu port fuste si aveam alte planuri din care vroiam sa castigam amandoi: el sa aiba parte de experiente noi, sa fie pe banii lui, sa se maturizeze si sa se distreze si eu sa-mi vad de ale mele linistita: lectura, poker, cafele, filme, s.a.m.d.

Asa ca am trecut la atac si am inceput sa-l bombardez cu tot felul de informatii, brosuri, chiar si un panou al dorintelor unde am pus poze cu obiective turistice din America si stickere cu si despre avantajele programulului Work&Travel.

Si nu m-am oprit aici. I-am facut tricouri cu poze din Las Vegas, l-am batut la cap(asa cum doar o mama stie sa faca) cu avantajele programului Work and Travel Vacante Speciale si i-am spus ca nu oricine are sansa:

• sa mearga in America si sa munceasca acolo(foarte multi oameni incearca ani de zile la Loteria vizelor, pentru o asemenea oportunitate)
• sa fie platit si sa se si plimbe totodata(e ca o vacanta activa in care iei bani, nu dai bani)
• sa-si faca prieteni noi in toata lumea
• sa incerce mancaruri exotice
• sa-si perfectioneze engleza
• sa invete lucruri noi care ii vor folosi in viitor atat la job cat si in viata
• sa descopere alte culturi si sa inteleaga mai bine lumea in care traieste

Ba chiar am plusat spunandu-i ca ii dau eu bani din pensia mea sa joace la cazinourile din Las Vegas. 🙂 Ca doar situatiile disperate cer masuri disperate nu?

I-am povestit despre cum poate sa se plimbe gratis cu feribotul prin New York si sa admire Statuia Libertatii, sa stea pe iarba in Central Park, la un picnic alaturi de o fata draguta, sa viziteze Galeriile de Arta din Park Line si sa se bucure de un vin bun si de aperitive, iar partea cea mai frumoasa e ca toate astea sunt gratuite, nu trebuie sa scoti nici un ban din buzunar, sa asculte jazz, muzica care te unge pe suflet.

Iar replica lui a fost: Mama, ai vazut prea multe filme romantice.

Si atunci am schimbat registru si i-am spus ca are ocazia sa vada Marele Canion despre care toata lumea spune ca te lasa fara cuvinte(ceea ce ar fi o premiera pentru el care nu ramane niciodata fara cuvinte).

A mormait ceva de genul: Bine, bine mama, vad ca vrei sa scapi de mine si s-a dus la calculator, dar mi-am dat seama ca a inceput sa-i placa ideea fiindca atunci cand am trecut pe langa camera lui, am vrut sa vad ce face(de fapt am tras cu ochiul pe gaura cheii) si se uita pe pagina Work&Travel.

Si intr-o zi a venit acasa cu un zambet mare pe toata fata m-a imbratisat si mi-a spus:

Mama plec in America

Astazi mi-am facut valiza,

Mama plec in America

Doar astept sa-mi iasa viza

Mama plec in America

O sa-mi fie dor de tine

Mama plec in America

Tara asta nu-i de mine.

Imi venea sa plang, dar nu mai puteam si nici nu vroiam sa dau inapoi fiindca imi doream sa traiasca Visul American si sa se bucure la maxim de experienta asta, care va dura doar 4 luni, sa ramana cu mii de amintiri, poze, lucruri si de ce nu iubiri frumoase! Asa ca mi-am inghitit lacrimile si i-am daruit cardul BRD pe care il facusem inca de la varsta de 7 ani(si am pus bani pe el in fiecare luna) cu gandul ca intr-o zi va avea nevoie de ei pentru calatoria vietii lui.

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Surse:

Melodia Mama plec in America- Mircea Rusu