Colaborari frumoase care mi-au mers la suflet in 2019

S-a publicat 31/12/2019 de Rodica Mihaela

Anul asta a fost un an bun din multe puncte de vedere, un an al constientizarii si al pregatirii pentru drumul pe care vreau sa merg in 2020. Nici colaborarile nu s-au lasat mai prejos si au fost multe si diverse, insa in acest articol o sa mentionez doar cateva dintre ele, cu care am rezonat si m-au bucurat.

Carti

Aici am doar multumiri de adresat celor de la Libris, care mi-au fost alaturi pe tot parcursul anului la fel ca si anul trecut si mi-au daruit Craciunul-colectia de povesti magice, dar si celor de la Meteor Press, care m-au surprins cu carti pe care eu nu le-as fi ales niciodata, dar mi-a placut enorm sa le descopar.

Cursuri

Cursul de engleza intermediar interactiv de la Eurocor pe care am reusit sa-l termin si mi-am propus ca la anul sa-l aprofundez si poate sa ma apuc de unul nou care sa ma ajute in ceea ce vreau sa fac, dar despre asta intr-un alt articol.

Colaborari

Anul asta am avut multe colaborari cu chinezii si o sa pastrez traditia si la anul pentru ca ei au o piata foarte mare acolo. Dintre cei cu care am colaborat si de care am fost foarte multumita vreau sa mentionez cativa, poate va ajuta: Rosegal, Dresslilly, si SoLolita care au accesorii senzationale.

Cosmetice

Asa cum stiti deja imi plac produsele cosmetice si nu cred niciodata ca sunt prea multe atunci cand le primesc, chiar daca eu nu cumpar decat strictul necesar. Anul asta am descoperit produsele cosmetice Albeena si imi plac foarte mult, iar la final de an am avut norocul sa testez produse dermatocosmetice de top distribuite de Dermacare, lucru pentru care trebuie sa-i multumesc Alexandrei. Si am continuat colaborarea cu cei de la PentruCorpulTau, unde gasesti cosmetice de calitate la preturi bune.

Tot la capitolul asta intra si centrul Nomasvello, unde mi-am facut curatare faciala ProSkin(de data asta impreuna cu iubitul meu si ne-a placut la amandoi). O sa ne intoarcem acolo.

Imbracaminte pentru copii

Am descoperit doua magazine cu haine pentru copii despre care vreau sa va spun si voua: unul este Liloo, de unde i-am luat lui Dragos pantaloni din bumbac foarte ieftini si al doilea este Kidlet, un magazin online cu haine second hand de cea mai buna calitate, de la marile branduri, haine care arata ca noi. In ultimii ani am invatat sa cumpar haine pentru copii de la second hand pentru ca ei cresc oricum foarte repede si nu prea apuca sa le poarte. Si hainele lui Dragos ajung la alt baiat, in fiecare an asa cum el primeste haine de la verisorul lui, care e mai mare decat el(sharing is caring). 🙂

Diverse

In categoria asta intra foarte multi, dar o sa incep cu cei de la Nova House, care mi-au infrumusetat casa si cu care am avut o colaborare foarte frumoasa. La fel de dragi imi sunt si cei de la Sano Romania care m-au surprins in mod placut de fiecare data. O alta colaborare frumoasa si benefica de ambele parti am avut-o cu cei de la AtumSmart si asa am scapat de grija ca nu stiu unde e Dragos si ce face, pentru ca acum poarta un smartwatch pentru copii.

Si o sa inchei cu doua colaborari de suflet: JoyKidsBox care au pregatit anul asta cadoul pentru Dragos si anume o cutie cu slime, pe care el a impartit-o cu nanele lui. Iar de la Old Kippers avem doua bratari foarte frumoase cu ancora, pe care le purtam de cand le-am primit.

Cazare

Am descoperit doua locatii minunate despre care vreau sa va spun si voua ca sa le aveti in vedere daca ajungeti prin zona: Casa Elim din Predelut, un loc frumos, relaxant si foarte linistit si Pensiunea Mony din Brasov, care are preturi foarte bune.

Campanii umanitare in care am pus suflet

Anul asta am ramas fidela unor cauze frumoase in care cred, cum sunt cei de la Salvati copiii, World Vision, Asociatia Daruieste Viata, Asociatia Viata Copiilor si Asociatia SCUT. Voi continua si la anul sa daruiesc din putin sau din mult pentru ca nu ai cum sa primesti fara sa daruiesti.

Si anul asta a fost plin de momente frumoase si ma simt binecuvantata pentru fiecare experienta traita. Ii multumesc Lausiei Costiuc pentru ca m-a ajutat sa descopar locuri si oameni noi, celor de la Asociatia Sf. Haralambie pentru ca ne-au oferit prilejul de a petrece momente inedite impreuna dar si alaturi de prieteni, Lilianei Moldovan pentru ca datorita ei am scris o noua fila de carte si mai presus de orice le multumesc baietilor mei pentru dragoste si sustinere si ii iubesc mai presus de cuvinte. Imi doresc ca in 2020 sa crestem frumos impreuna si sa fim la fel de uniti ca acum, pentru ca astfel doar cerul e limita.

Ceea ce va doresc si voua, insotit de un La multi ani din suflet, sa aveti un an asa cum va doriti!

6 comentarii la “Colaborari frumoase care mi-au mers la suflet in 2019

  • Lasă un răspuns

    Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

    Fotografie Google

    Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

    Conectare la %s

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    %d blogeri au apreciat: