Acum traim vremuri pe care nu credeam ca o sa le apucam vreodata, suntem in mijlocul unui razboi psihologic cu un dusman invizibil, care ne ataca de nicaieri si pe care noi nu avem cum sa-l vedem insa suntem inconjurati de victimele lui si atunci singura aparare care ne-a ramas este sa ne inchidem in casa, intre patru pereti sperand ca astfel atat noi cat si familia noastra vom scapa cu bine.
Dar ce efect are izolarea pe termen lung nimeni nu stie cu exactitate. Insa un lucru e sigur din ceea ce vad in jur: cu totii suferim mai mult sau mai putin de depresie. Daca ne lasam prada ei sau nu depinde de mai multi factori, cum ar fi: starea noastra psihica dinaintea pandemiei, daca avem o relatie buna cu cei din familie, daca situatia financiara ne-a fost afectata iremediabil sau nu, daca avem copii, daca suntem pesimisti din fire, s.a.m.d.
Depresia era oricum socotita boala secolului XXI si inainte ca aceasta pandemie sa o scoata in evidenta, sa o acutizeze. Asa cum spun cei de la Organizatia Mondiala a Sanatatii, depresia a prins in ghearele ei circa 121 de milioane de oameni din intreaga lume, ceea ce e enorm. Si aceste date sunt furnizate inainte ca acest Corona Virus sa loveasca si sa ne rapeasca, siguranta, libertatea, sanatatea.
Insa care sunt cauzele si ce e de facut ca sa tinem depresia sub control?
Desi foarte multi cercetatori se ocupa cu studiul depresiei, inca nu avem un verdict clar asupra cauzelor care o provoaca si in prezent se considera ca cei care sufera de depresie, trec de obicei prin situatii urate de viata, au luat medicamente care le scad nivelul de hormon al fericirii, sufera de boli grave sau alte situatii delicate, cum ar fi nasterea, pentru care unele femei nu sunt pregatite si care le provoaca depresia si duce la modificarea chimiei din creier.
Dar ca sa putem depista depresia si sa o putem controla trebuie sa ii cunoastem simptomele
- de obicei se manifesta prin interesul extrem de scazut a celui depresiv fata de tot ce se intampla in jurul lui
- dar se poate manifesta si prin boli inchipuite ale celui in cauza, care nu sunt altceva decat un semnal de alarma ca acesta sufera de depresie mascata
- sau exista si o alta forma a depresiei, cea in care persoana in cauza manifesta accese de furie si nervozitate izbucnite din senin
Insa diagnosticul depresiei indiferent de manifestari nu poate fi pus decat de catre medicul psihiatru, deoarece nu exista analize care sa-ti confirme daca esti depresiv sau nu, ca in cazul Corona Virusului, unde poti face un test ca sa afli raspunsul.
Tratamentul in cazul depresiei
Atunci cand suferi de depresie ai nevoie atat de tratament psihiatric cat si de tratament medicamentos, pe termen lung. Si chiar daca dupa un timp simptomele se amelioreaza, tratamentul trebuie continuat pentru ca boala sa nu recidiveze. Pentru ca depresia este o boala si inca una grava, care poate duce la pierderea interesului pentru viata si chiar la sinucidere.
Asa ca cel mai bun lucru pe care il putem face atunci cand simtim ca depresia ne pandeste din umbra, este sa o prevenim. Dar cum facem asta?
Cu ajutorul familiei si a activitatilor care ne fac placere, a hobby-urilor care ne dau o stare de bine si ne tin mintea si trupul ocupate, a somnului regulat pe care il putem obtine cu ajutorul activitatilor fizice inainte de culcare, a unui pahar cu lapte cald, sau a unui ceai de lavanda.
Daca aveti prin preajma persoane care credeti ca sufera de depresie, cel mai bine este sa le fiti alaturi si sa le indrumati catre un medic psihiatru, pentru ca in ziua de azi a avea grija de sanatatea noastra fizica, mentala si emotionala nu mai este o rusine ci un privilegiu, pe care generatiile dinaintea noastra nu il aveau.
Pentru orice intrebari si lamuriri puteti apela cu incredere la Centrul Medical Laura Catana
- Tel.: 0746-287-101
Orar: 08:00-16:00
- E-mail: office@doctor-psi.ro
Adresă: Str. Horea, Nr. 148A, Pianu de Jos
- Site: www.doctor-psi.ro
- Facebook: Centrul Medical Laura Catana
Foarte interesant și util articolul
Foarte util! Depresia este, exact asa cum bine ai punctat si tu, boala secolului. Tocmai pentru ca am ajuns intr-un dezechilibru total cu Universul, cu natura si cu noi insine… si pentru ca viata a auns sa ne ceara prea multe (si implicit noi cerem prea multe de la noi), ne afundam in aceasta „gaura neagra”, din care uneori este aproape imposibil sa mai iesim. Mai ales daca nu intelegem la timp ce se intampla cu noi.
Asa ca ma bucur enorm ca ai decis sa dai si trimiteri catre un centru medical ce poate ajuta in acest sens.
Apropo de asta, pentru cititorii care inca nu au curajul sa apeleze la un specialist, recomand acest filmulet:https://youtu.be/JdxCXhUp7Io
Multumesc tare mult pentru link, Gratiela si sper sa le fie de folos celor care au nevoie.
I feel suffocated, and the darkness is beginning to swim in my body, I do not know for how long🙏🤔
Maybe u need help to see the other side of rainbow. 🙂
Cred că sunt rari oamenii care să nu fi avut episoade depresive de-a-lungul vieții, însă important e să nu dăm voie ca acestea să se transforme în depresie acută, greu de controlat și de vindecat apoi.
Cu toti trecem de-a lungul vieti ptin episoade de depresie.Este foarte important sa avem curajul sa cerem ajutorul.Foarte util articolul.
Eu cred ca mai am putin si ma apuca depresia , cu atatea stat in casa. Eram o persoana activa, mereu ma plangeam ca nu-mi ajunge timpul. Acum am prea mult timp liber, sunt in somaj tehnic.
Cred ca depresia era la un nivel destul de ridicat si innainte. Am vazut din ce in ce mai multi pacienti in cabinetul meu afectati de depresie, ceea ce in urma cu 10 ani erau extrem de rarism
E trist ceea ce se intampla, din pacate multi oameni sufera si uneori poate nici nu stiu ca sugera de aceasta boala.
Da si astfel nu au nici sansa de a se vindeca si se chinuie nestiind ce se intampla cu ei.