Bookfest 2017

Toate articolele etichetate Bookfest 2017

Grupul Editorial ALL la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017

S-a publicat 17/05/2017 de Rodica Mihaela

În perioada 24 – 28 mai 2017, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017 cu noutăți editoriale pentru toate categoriile de cititori. Mai mult ca niciodată, ne asumăm misiunea de a aduce titluri de excepție în bibliotecile tuturor celor pasionați de lectură și cercetare, prin intermediul reducerilor fabuloase de până la 90%.

  • Un nou bestseller internațional de la „scriitorul preferat al Franței”, conform Le Figaro: Fata din Brooklyn, de Guillaume Musso
  • Un thriller irezistibil de la „salvatorul literaturii noir franceze”, conform Washington Post: Mercenarul (The Gunman). Pe viață și pe moarte, de Jean-Patrick Manchette
  • Un nou volum revelator semnat de expertul în leadership și în business, Stephen R. Covey: Cele 12 pârghii ale succesului. Cum să obții excelența primară
  • Două lucrări de referință în domeniul medical, sub emblema HARRISON: Gastroenterologie și hepatologie, de Dan L. Longo și Anthony S. Fauci, și Pneumologie și terapie intensivă, de Joseph Loscalzo

FATA DIN BROOKLYN, de Guillaume Musso
Te aștepți la orice. Crezi că ți-ai imaginat totul. Dar nu te-ai gândit niciodată la ce va urma. Musso tulbură și fascinează din nou prin intermediul acestui thriller irezistibil construit în jurul unui secret cumplit.

Scriitor faimos și tată singur, Raphaël este bântuit de îndoieli. Curând, el și Anna, o femeie superbă și ambițioasă, de care este îndrăgostit nebunește, urmează să se căsătorească. Însă de ce refuză ea să vorbească despre trecutul său? Într-un weekend pe Coasta de Azur, Raphaël o forțează să rupă tăcerea. Dar ce are Anna de mărturisit întrece orice scenariu, iar fotografia cu cele trei cadavre pe care i-o arată, recunoscându-și vinovăția, îi dă fiori. Șocat, Raphaël pleacă, însă când se întoarce, chinuit de regrete, Anna nu mai e acolo. Nu mai e nicăieri. O anchetă complicată și periculoasă va trezi fantomele terifiante ale trecutului, scoțând la lumină o poveste cutremurătoare cu implicații la nivel înalt, care începe cu mulți ani în urmă pe străzile rău famate și fascinante ale New Yorkului.

„Un roman cu un ritm amețitor.“ – Le Parisien

„Insuportabil suspans! Aveți grijă, odată ce deschideți cartea, n-o veți mai lăsa din mână până nu veți afla cine este cu adevărat această fată din Brooklyn. Se anunță multe nopți albe.“ – Metronews

MERCENARUL, de Jean-Patrick Manchette
Publicat inițial în Franța cu titlul „La position du tireur couché ”, acest roman polițist cutremurător și șocant a fost ecranizat la Hollywood, în regia lui Pierre Morel, cu Sean Penn în rolul principal.

De o violență care răzbate dincolo de orice limite, Mercenarul este povestea lui Martin Terrier, bărbatul care se transformă treptat într-o reflexie a societății degradate în care trăiește. Încercând să se retragă din mafia în care activează de zece ani, Martin pleacă în căutarea unei iubiri neîmplinite din liceu, cu speranța de a-și întemeia o familie. Dar „compania” nu-l lasă să se desprindă atât de ușor: are cu totul alte planuri pentru el. Ritmul cărții este extrem de alert, o cursă continuă până la finalul căreia imprevizibilul așteaptă să dea lovitura de grație. Și o dă în cele din urmă.

„Unul dintre cele mai insolente, concise, șocante și autentice romane polițiste pe care Manchette le-a lăsat moștenire literaturii noir moderne.” – The New York Times

„Mercenarul este o poveste cumplit de fioroasă pe care pur și simplu nu o poți lăsa din mână.”- Washington Post Book World

CELE 12 PÂRGHII ALE SUCCESULUI, de Stephen R. Covey
Volumul de față ne învață să facem importanta trecere de la obsesia excelenței secundare (faimă, avere, popularitate, imagine publică) la dobândirea excelenței primare (caracter, integritate, dăruire de sine).

Expertul în leadership și business Stephen R. Covey definește cele douăsprezece principii după care se ghidează oamenii de succes și care ne călăuzesc spre asumarea valorilor excelenței primare: • Integritatea • Contribuția • Prioritățile • Sacrificiul personal • Dăruirea • Responsabilitatea • Loialitatea • Reciprocitatea • Diversitatea • Studiul continuu • Reînnoirea • Predarea spre învățare

HARRISON. GASTROENTEROLOGIE ȘI HEPATOLOGIE, de Dan L. Longo și Anthony S. Fauci
Volumul de față oferă o abordare deopotrivă punctuală şi cuprinzătoare a unei patologii extrem de răspândite la nivel global şi în cadrul tuturor grupelor de vârstă.

Gradul înalt de actualitate al procedurilor prezentate reprezintă un mare avantaj pentru medicii din România. De o manieră înalt didactică, informaţiile sunt extrem de bine structurate și uşor de consultat. Lucrarea se adresează atât medicilor în formare (studenţi şi rezidenţi), cât şi medicilor experimentaţi din domeniul gastroenterologiei și hepatologiei sau de alte specialităţi. Acesta este manualul ideal pentru pregătirea examenelor de licenţă şi rezidenţiat, dar şi un material extrem de util pentru medicii care se pregătesc pentru examenele de specialitate şi primariat.

HARRISON. PNEUMOLOGIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ, de Joseph Loscalzo
Volumul de față oferă cele mai recente cunoștințe în domeniu, prin rigoarea științifică și autoritatea care definesc seria Harrison.

Lucrarea se adresează atât medicilor în formare (studenţi şi rezidenţi), cât şi medicilor experimentaţi din domeniul pneumologiei și terapiei intensive sau de alte specialităţi. Se remarcă prin acoperirea completă, actuală, a subiectelor de medicină pulmonară și terapie intensivă și a celor privind abordarea generală a pacientului în stare critică.

Partenerul Grupului Editorial ALL la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017 este Kandia Dulce, prin intermediul brandurilor ULPIO și ROM. Sâmbătă și duminică, toți iubitorii de carte vor primi pentru fiecare volum achiziționat de la Editura ALL un cadou dulce din partea partenerului nostru.

P.S. Voi mergeti la Bookfest 2017? Daca da, ce carti aveti pe lista?

Anunțuri