Pictorita din Shanghai

Toate articolele etichetate Pictorita din Shanghai

Recenzie: Pictorita din Shanghai de Jennifer Cody Epstein

S-a publicat 27/11/2018 de Rodica Mihaela

carti senzationale de pe Libris.ro

Am facut din nou o alegere foarte buna atunci cand m-am decis sa citesc romanul Pictorita din Shanghai scris de Jennifer Cody Epstein, un roman despre viata reala a pictoritei chineze Pan Yuliang, o femeie fascinanta si nonconformista si un artist desavarsit.

Atunci cand micuta Xiuqing este vanduta de catre unchiul ei opioman unui bordel, ea crede ca va incepe o viata noua ca si cusatoreasa, la fel ca mama ei, dar ceea ce o asteapta este o ucenicie dezumanizanta, ani in sir de umilinte si servicii prestate pentru necunoscutii care vedeau in ea doar o bucata de carne, nimic altceva. Nu mai avea nimic din vechea ei viata, nici macar numele, pe care Nasa bordelului cu nume atat de pompos: Salonul Eternei Splendori il schimba in Yuliang stergand astfel orice legatura cu trecutul.

Salvarea ei vine dupa multi ani tot de la un barbat: Pan Zanhua, un barbat cu o functie puternica, nou venit in oras, care se indragosteste de inteligenta ei si vrea sa o salveze, sa o scoata de acolo, si face asta cu mari sacrificii. Iar Yuliang se indragosteste de el si accepta sa devina concubina lui, neputand spera la mai mult deoarece el avea deja o sotie si un fiu acasa.

Dar nimic din toate astea nu mai conteaza si viata ei se schimba in bine: are un barbat care o iubeste si o sustine, traieste intr-o casa respectabila si lasa trecutul in urma pana cand descopera pictura si isi doreste mai mult de la viata.

Si atunci hotaraste sa se inscrie la scoala de arta chiar si cu riscul de a-si sfida si pierde „sotul” si ocrotitorul. Din fericire e sustinuta de profesori si de alti artisti care cred in talentul ei si care o indeamna sa picteze asa cum simte si sa aiba incredere in arta ei.

Asa ca incet incet, Pan Yuliang(asa semneaza toate tablourile) picteaza, participa la expozitii, calatoreste si traieste prin si pentru arta ei, fara sa tina seama de barfitorii care ii stiu trecutul si o insulta la fiecare pas.

Iar picturile ei sunt socante si pline de culoare la fel ca ea, pentru ca alege sa picteze nuduri intr-o epoca in care femeile nu pictau, cu atat mai mult ceva care leza buna cuviinta si ochiul critic al cetateanului chinez.

Dar Yuliang nu tine cont de toate aceste lucruri si intr-un final va plati prin arta sa si va decide sa paraseasca China pentru totdeauna.

Ce o determina sa ia aceasta decizie, ce se intampla cu barbatul iubit si unde va pleca Yuliang veti afla doar citind aceasta carte senzationala, pe care o gasiti pe Libris.ro. Momentan nu mai este disponibila pe site, dar va puteti abona la newsletter ca sa aflati cand revine pe stoc s-au puteti profita de reducerile de Mos Nicolae de pana la 50% de pe site ca sa le cumparati celor mici Cele mai frumoase povesti de Craciun.

 

Reclame