Un an in Provence

Toate articolele etichetate Un an in Provence

Recenzie: Un an in Provence de Peter Mayle

S-a publicat 24/09/2018 de Rodica Mihaela

recenzie de carte

Atunci cand am vazut cartea asta pe Libris.ro am luat-o cu gandul ca ma va ajuta sa prelungesc starea de vacanta si sa calatoresc, macar cu gandul, dar nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult stilul lui Peter Mayle, fiind prima carte de acest autor pe care o citesc. Titlul a fost cel care m-a cucerit si coperta in culoarea lavandei.

Peter Mayle, englez get-beget decide sa se mute impreuna cu sotia lui in Franta, mai exact in Provence, unde inainte mai fusesera de cateva ori in vacanta, fara sa stie cat de mult i se va schimba viata si cum tot cea ce insemna pentru el normalitatea, nu mai are nici o importanta aici, in Provence, dar ajunge sa-i placa atat de mult incat hotaraste sa-si traiasca viata aici asa ca isi renoveaza casa si se bucura de placerile simple pe care le poate avea un om intr-un satuc de tara, cu vecini pentru care timpul nu inseamna nimic si singura lor pasiune e mancarea, ridicata aici, in Provence la rang de arta.

Cine spune ca francezilor le place sa manance bine nu greseste, dar e putin spus. Ei savureaza fiecare fel de mancare si ii acorda timpul si atentia cuvenite.

Un an in Provence este un fel de jurnal scris de Mayle in care consemneaza cum se desfasoara fiecare luna din viata lor de cand s-au mutat aici, cum e vremea, dar si unde gasesti cele mai bune restaurante din Provence.

Nu este o carte cu un ritm alert, dimpotriva, dar daca sunteti pasionati de mancare si calatorii o sa va placa aceasta carte, fiindca va dezvaluie cateva secrete din Provence cum ar fi: trufele si vinul, doua lucruri fara de care un francez nu poate trai.

Mi-a placut stilul lui Mayle, lejer si amuzant asa ca o sa continui in acelasi ton cu Din nou in Provence si nu am de gand sa ma opresc aici. Vreau sa citesc toate cartile scrise de Peter Mayle.

Voi ati citit ceva de acest autor? Va atrag astfel de carti? Ati fost in Franta?