În ultima vreme, ai observat că praful din casa ta se depune din ce în ce mai des pe mobilă şi covoare. Asta, chiar dacă aspiri aproape zilnic. Poate că este momentul să schimbi vechiul aspirator cu un astfel de aspirator performant. Iată la ce anume să fii atent atunci când pleci la cumpărături.
Un aspirator mic sau mare?
În funcţie de locuinţa ta, poţi alege dintr-o gamă foarte variată de mărimi şi modele. Astfel, există aspiratoare de mărime medie care sunt destinate, în principiu, camerelor mici sau spaţiilor foarte înguste.
În schimb, dacă locuieşti într-un apartament cu 3 sau 4 camere, ai nevoie de un aspirator care să facă faţă întregului spaţiu.
Atenţie la puterea de aspirare
Specialistii in inovatii de la Philips ne sfatuiesc sa alegem un aspirator cu putere de aspirare cat mai mare, pentru că o putere de aspirare mare duce la o curăţenie în profunzime. Astfel, când cumperi un aspirator, cere vânzătorului toate detaliile atât despre puterea motorului cât şi despre puterea de aspirare.
Atenţie la confuzii! Puterea de aspirare poate avea de la 300 W până la 480 W în timp ce puterea motorului este mult mai mare, de la 1400-2500 W. Alege un aspirator care are mai multe funcţii de ajustare a puterii.
Aspiratorul cu sac, ieftin dar dezavantajos
Un aspirator dotat cu sac de pânză sau sac de hârtie (de unică folosinţă) se îmbâcseşte foarte repede, se curăţă şi se spală foarte greu iar, dacă nu este golit la timp, „scapă” praf şi-l împrăştie prin toată casa.
Prezintă multe dezavantaje dar este ieftin şi este accesibil tuturor.
Foarte practice sunt aspiratoarele fără sac, cele care au o cuvă din plastic, unde se adună murdăria.
Acest recipient are o capacitate mai mare decât sacul din material textil, este închis etanş şi se curăţă fără nici o problemă. Când se umple, mizeria se aruncă la gunoi, iar recipientul se clăteşte sub jetul de apă.
Aspiratorul cu filtrare prin apă, cel mai sigur
Cu ajutorul acestui aspirator care nu prezintă sac ci doar recipient din plastic, praful este filtrat prin apă astfel încât aerul eliberat este mult mai curat. Sistemul este completat de filtre din pânză sau plastic.
Un avantaj îl prezintă faptul că poate fi folosit şi pentru curăţarea perdelelor, a mobilei sau a diverselor ţesături. Unele modele pot aspira şi lichide. Acestea sunt perfecte pentru curăţarea gresiei, a linoleumului sau a parchetului.
Alege un filtru HEPA
Praful şi bacteriile din aer pot provoca anumite probleme respiratorii, aşa că aspiratorul tău trebuie să aibă un filtru foarte bun.
Filtrul HEPA captează cel puţin 99,9% din paraziţii microscopici, însă pentru rezultate foarte bune acesta trebuie schimbat o dată la 6 luni.
Ce accesorii trebuie să aibă?
De obicei, aspiratoarele se vând cu diverse accesorii care te ajută să cureţi spaţiile înguste, părul de animale etc.
Alege un model care să prezinte accesoriile de care ai nevoie. Nu cumpăra un aspirator cu accesorii pe care nu le vei folosi. Vei da bani mai mulţi pentru lucruri inutile.
Sursa: Click.ro
Eu am un aspirator fara sac de la Philips foarte eficient. Chiar mi-a facut munca mai usoara.
eu as alege un aspirator compact dar puternic, obligatoriu fara sac si eventual si cu functie de aspirare umeda, ca sa fie treaba treaba.
Eu imi doresc foarte mult un aspirator cu filtrare prin apa. Am vazut la cineva si m-a cucerit, iar de atunci nu-mi imaginez ca o sa pot achizitiona pentru casa mea un altfel de aspirator.
Am si eu nevoie de un aspirator mai puternic, cred ca ma voi orienta spre unul de la philips
Noi avem un aspirator fara sac, cu filtru hepa. Ma ajuta foarte mult in alergia mea la praf. 😀
Cand l-am ales pe cel actual, l-am ales pur si simplu, in functie de marca, de pret si de culoare. Acum, gratie acestui articol, as stii dupa ce criterii l-as alege. Multumim
Eu am cu sac care nu poate fi spalat, sunt de unica folosinta, daca stiam imi luam fara sac, in rest aspira foarte bine praful de pe parchet. Pentru a elimina praful din casa nu trebuie uitate perdelele si celelalte suprafete.
P.S:Am adaugat blogul tau in blogroll-ul meu.
Am avut un aspirator cu filtrare prin apa, dar l-am schimbat…
Eu aleg de fiecare data dupa firma, nu zic ca n-am fost multumita, dar acum parca vreau alt model, mai nou. Pesemne ca am sa caut, totusi, aceeasi firma! 😀
Eu am aspirator fara sac. Scutur cutia, spal filtrele si gata 😀
Am doua aspiratoare, unul cu sac si unul fara. Cel fara e mult mai simplu de curatat si intretinut si fiecare are plusurile si minusurile sale.
Tocmai mi-am luat unul fara sac. Pare ok dar sa vedem in timp cum se comporta
😀 Unul care sa faca treaba singur nu exista?
Am tot schimbat aspiratoarele acum ultimul luat chiar e bun.