aspirator

Toate articolele etichetate aspirator

Cum alegi aspiratorul potrivit casei tale

S-a publicat 12/09/2016 de Rodica Mihaela

aspirator

În ultima vreme, ai observat că praful din casa ta se depune din ce în ce mai des pe mobilă şi covoare. Asta, chiar dacă aspiri aproape zilnic. Poate că este momentul să schimbi vechiul aspirator cu un astfel de aspirator performant. Iată la ce anume să fii atent atunci când pleci la cumpărături.

Un aspirator mic sau mare?

În funcţie de locuinţa ta, poţi alege dintr-o gamă foarte variată de mărimi şi modele. Astfel, există aspiratoare de mărime medie care sunt destinate, în principiu, camerelor mici sau spaţiilor foarte înguste.

În schimb, dacă locuieşti într-un apartament cu 3 sau 4 camere, ai nevoie de un aspirator care să facă faţă întregului spaţiu.

Atenţie la puterea de aspirare

Specialistii in inovatii de la Philips ne sfatuiesc sa alegem un aspirator cu putere de aspirare cat mai mare, pentru că o putere de aspirare mare duce la o curăţenie în profunzime. Astfel, când cumperi un aspirator, cere vânzătorului toate detaliile atât despre puterea motorului cât şi despre puterea de aspirare.

Atenţie la confuzii! Puterea de aspirare poate avea de la 300 W până la 480 W în timp ce puterea motorului este mult mai mare, de la 1400-2500 W. Alege un aspirator care are mai multe funcţii de ajustare a puterii.

Aspiratorul cu sac, ieftin dar dezavantajos

Un aspirator dotat cu sac de pânză sau sac de hârtie (de unică folosinţă) se îmbâcseşte foarte repede, se curăţă şi se spală foarte greu iar, dacă nu este golit la timp, „scapă” praf şi-l împrăştie prin toată casa.
Prezintă multe dezavantaje dar este ieftin şi este accesibil tuturor.

Foarte practice sunt aspiratoarele fără sac, cele care au o cuvă din plastic, unde se adună murdăria.

Acest recipient are o capacitate mai mare decât sacul din material textil, este închis etanş şi se curăţă fără nici o problemă. Când se umple, mizeria se aruncă la gunoi, iar recipientul se clăteşte sub jetul de apă.

Aspiratorul cu filtrare prin apă, cel mai sigur

Cu ajutorul acestui aspirator care nu prezintă sac ci doar recipient din plastic, praful este filtrat prin apă astfel încât aerul eliberat este mult mai curat. Sistemul este completat de filtre din pânză sau plastic.

Un avantaj îl prezintă faptul că poate fi folosit şi pentru curăţarea perdelelor, a mobilei sau a diverselor ţesături. Unele modele pot aspira şi lichide. Acestea sunt perfecte pentru curăţarea gresiei, a linoleumului sau a parchetului.

Alege un filtru HEPA

Praful şi bacteriile din aer pot provoca anumite probleme respiratorii, aşa că aspiratorul tău trebuie să aibă un filtru foarte bun.

Filtrul HEPA captează cel puţin 99,9% din paraziţii microscopici, însă pentru rezultate foarte bune acesta trebuie schimbat o dată la 6 luni.

Ce accesorii trebuie să aibă?

De obicei, aspiratoarele se vând cu diverse accesorii care te ajută să cureţi spaţiile înguste, părul de animale etc.

Alege un model care să prezinte accesoriile de care ai nevoie. Nu cumpăra un aspirator cu accesorii pe care nu le vei folosi. Vei da bani mai mulţi pentru lucruri inutile.

Sursa: Click.ro

Review noul aspirator Philips Performer Expert 8725

S-a publicat 31/03/2015 de Rodica Mihaela

IMG175

Am fost foarte fericita cand am aflat ca am fost aleasa de catre BuzzStore sa testez noul aspirator cu sac Philips Performer Expert 8725 pentru ca imi doream demult un aspirator nou si eficient, dar cel mai mult m-am bucurat cand am aflat ca e antialergic pentru ca si iubitul meu si baietelul nostru sunt alergici la praf.

Bucuria a fost si mai mare atunci cand l-am vazut pentru ca e conceput dupa o tehnologie complet noua care sa-ti usureze munca.

IMG199

Inca de la prima utilizare am simtit diferenta dintre aspiratorul Philips Performer Expert 8725 si vechiul meu aspirator no name.

O sa va spun si voua principalele diferente pe care le-am observat ca sa intelegeti de ce va recomand acest aspirator.

-sacul foarte mare, care iti permite sa aspiri mult timp fara sa fi nevoita sa-l schimbi

-clasa energetica A

-capetele de aspirare care te ajuta sa cureti cu usurinta orice fel de suprafata

-filtrul HEPA 13 si AirSeal retine praful si improspateaza aerul din camera, eliminand pana la 99.95% de alergenii precum: par de pisica si de caine, acarieni sau polen, pentru un mediu fara alergii si poate fi utilizat si de persoanele cu alergii.

-tubul telescopic care usureaza reglarea dupa inaltime si aspirarea.

Singurul minus pe care i l-am gasit este faptul ca e destul de greu, ceea ce-l face dificil de manevrat in spatii inguste.

Dar merita pentru ca lasa in urma lui o casa si un aer perfect curate.

 

IMG188

 

Care e primul lucru de care tineti cont atunci cand cumparati un aspirator nou?