„Recunostinta odata exprimata are o forta speciala, e ca un dar ce creste pe masura ce o daruiesti.”
Dar cati dintre noi stim sa ne exprimam cu adevarat recunostinta fata de cei pe care ii iubim, fata de parinti, bunici, copii, nepoti, s.a.m.d? Destul de putini zic eu. Asa ca atunci cand cei de la Provident au lansat campania: Multumesc Parintilor, am vazut-o ca pe o sansa de a le spune in sfarsit parintilor mei cat le sunt de recunoscatoare pentru tot ce au facut pentru mine, ca au renuntat la viata lor ca eu sa am o sansa la o viata mai buna. Si cand spun asta nu exagerez deloc.
In poza din articol parintii mei erau tineri, frumosi, la inceput de drum impreuna, pornind in viata de la lingura si furculita cum zice mama, fara ajutorul nimanui dar plini de vise si sperante! Viata avea insa, sa le rezerve o mare surpriza deloc placuta si sa le dea toate planurile peste cap.
Atunci cand m-am nascut eu, in anul de gratie 1979, au fost foarte fericiti, mai ales ca mama mea mai pierduse cateva sarcini inainte din cauza RH-ului negativ. Dar fericirea lor nu a tinut decat un an, pana cand intr-o zi fatidica mi s-a administrat un vaccin gresit si soarta mea si a parintilor mei s-a schimbat pentru totdeauna. Acum ca sunt si eu mama inteleg cat de mare le-a fost durerea atunci cand doctorii le-au spus ca pot sa-mi dea si zeama de aur ca nu ma mai fac bine, iar diagnosticul ireversibil a fost parapareza spastica. Dar ei nu au renuntat la mine, ba mai mult nu au renuntat sa lupte si sa creada ca o sa fiu bine. Au urmat operatii, internari pentru recuperare, naveta intre Brasov-Constanta si Brasov-Targoviste, imprumuturi, mama a renuntat la serviciu ca sa stea cu mine, m-a dus si m-a adus de la scoala si mai apoi de la serviciu si acum ma ajuta sa-mi cresc baietelul.
Poate pentru unii lucrurile astea par povesti, dar pentru mine si pentru parintii mei asta a fost si este in continuare un stil de viata, pentru ca indiferent cat de mult am crescut, am avut mereu nevoie de sprijin ca sa ma pot deplasa.
Si cred ca cel mai greu lucru pentru parintii mei a fost sa suporte privirile celor care ne vedeau pe strada si ii judecau, ii priveau cu mila si le spuneau: Vai saraca!!! S-au sa ma vada plangand pentru ca ceilalti copii imi spuneau handicapata. Credeti-ma ca e un cuvant foarte dur pentru un copil care nu intelege cu ce a gresit si de ce e altfel decat ceilalti copii.
Acum ca am o varsta si viata mea a intrat pe un fagas normal as vrea sa le multumesc parintilor mei pentru tot ce au facut pentru mine, pentru ca m-au lasat sa-mi urmez visurile si nebuniile, ca ma ajuta sa-l cresc pe Dragos(baietelul meu) si nu au obosit.
Nu le-am spus niciodata cat de mult apreciez tot ce au facut pentru mine fiindca nu suntem o familie prea sentimentala. Stiu ca ar trebui sa o fac doar ca nu am fost invatata sa-mi exprim deschis sentimentele(sunt foarte putini cei cu care pot sa fac asta) dar vreau sa stie ca le multumesc din suflet pentru tot!
Daca si voi simtiti ca trebuie sa le spuneti Multumesc Parintilor, realizati un mesaj pentru ei de tip(clip video de maximum 30 de secunde, mesaj text sau poze cu parinții alaturi de mesaj) pe care să le postati apoi pe contul personal de Facebook cu tag către pagina Mulțumesc Părinților și folosind hashtagul #multumescparintilor. Totodată, trimiteti scrisorile și printr-un mesaj către pagina Mulțumesc Părinților pentru a va înscrie astfel în concurs și a putea câștiga prin tragere la sorți premii în valoare de 500 de lei fiecare.
Voi cand le-ati spus ultima data parintilor vostri, multumesc?
Jurnalul iubirii 
Nici nu tin minte cand am zis ultima data multumesc. Demuult 😦
Oh, nu stiam ca de la un vaccin s-a intamplat asa ceva in cazul tau. Imi pare rau de tot. Ai doi parinti uimitori pentru cat au luptat ca sa iti fie bine!
Ca parinti ne aflam in situatia de a face tot posibilul pentru copiii nostri. Numai cine nu are, nu stie ce inseamna acest lucru.
Asa este!
si la mine a fost cam acelasi caz cu sarcina cu rh negativ, am venit si eu dupa multe sarcini pierdute si tot asa, cu complicatii. problema a fost dupa, cand ai mei s-au despartit, si eu am ramas cu tata. consider ca lui ar fi trebuit sa-i multumesc inainte sa plece dintre noi, pentru ca el imi lipseste si datorita lui am devenit cine sunt in ziua de azi!
Sunt convinsa ca de acolo de unde e acum stie ce simti, pentru ca parintii au un al 6 lea simt atunci cand e vorba de copii lor.
Hmm, nu stiu cand le-am spus ultima oara ca le multumesc, dar ar trebui sa fac asta…
Emotionant articol, parintii sunt, intr-adevat, capabili de orice sacrificiu pentru copiii lor!
Ooooo! Nu-ti stiam povestea. Imi pare sincer rau. Ce sa zic. Cand te nasti cu o problema…. dar din cauza unui vaccin. Cred ca as fi murit cu doctorul/asistenta aia de gat.
Pe vremea lui Ceausescu in perioada 1979-1980 multi copii sau ales cu aceeasi boala ca si mine. A fost un fel de loterie.
ce ne-am face noi fara parinti? Nu mai e cum era pe vremuri, sa ne dea statul case si ajutoare, fara ei am fi morti.
Ai mare dreptate Cris!
Ce povestea dura de viata…
Trebuie sa ne iubim parintii, au facut ce au stiut mai bine intr-un sistem inchis si inchistat. Fac si acum tot ce pot sa ne ajute si sa ne dea tot ce au.
Eu le zic mereu multumesc parintilor, dar si socrilor.
Esti o fericita! Eu nu am invatat sa-mi exprim dragostea in cuvinte…
Parintii sunt ingerii pazitori care te-au asteptat in pragul vietii!
Ar trebui sa le multumim parintilor in fiecare zi, pentru tot; recunosc, ca nici eu nu fac acest lucru prea des! Desi incerc sa le-o arat prin gesturi, fapte,…
Imi pare sincer rau, dar ma bucur ca ai avut parintii care nu te-au abandonat sau cine stie ce se putea intampla si te-au crescut cum au stiut mai bine. Intotdeauna mi-a facut placere sa vorbesc si sa stau de vorba cu persoanele cu dizabilitati, nu ii cunosti trecutul si nu ar trebui judecat.
De multe ori suntem judecati dupa aparente si nu mai avem a doua sansa de a schimba impresia oamenilor despre noi.
Ce poveste trista 😦 Imi pare rau de ce s-a intamplat dar ma bucur ca au avut grija de tine, ai crescut mare si esti atat de buna 🙂 sunt alti parinti care au copiii sanatosi si isi bat joc de ei 😦 te pup
Asa este! Te pup si eu.
Și părinții mei au fost mereu alături de mine.Doar când ești mama cunoști dragostea necondiționată care te face să renunți la tine pentru copilul tau.
Asa este! Si eu as face orice pentru copilul meu!
Emotionant articolul… imi pare rau pentru cele intamplate dar imi pare bine ca ai fost si esti o luptatoare.
Sincer nu stiu cand am spus ultima data multumesc parintilor ! Ar fi cazul zic eu…
A fost demult si imi place sa cred ca am trecut peste si am mers mai departe.
Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin atatea. Nu stiam povestea ta.
De multe ori ne plangem ca nu avem ce ne dorim si uitam sa apreciem sa ne bucuram de sanatate si de ceea ce avem in jur. Te apreciez pentru puterea ta si pentru ca ai o mama care s-o dedicat tie intr-u totul.
Multumesc! Cred ca asta e in firea omeneasca, sa ne bucuram de ce avem atunci cand avem mai putin.
Nu prea ne spunem in familie astfel de lucruri, dar le simtim din fiecare gest sau mana de ajutor. Recunostiinta este o stare care nu ne paraseste nicicand, nu vine si pleaca in functie de cum bate vantul. Din pacate ne insoteste si ne sprijina mai mult in clipele grele, dar asta nu inseamna ca dispare atunci cand ne este bine.
Asa este! La greu suntem mereu uniti si asta e foarte important.
Chiar daca nu mai sunt printre noi trebuie sa le multumim parintilor noi suntem ceea ce suntem datorita lor. Poate de multe ori au renuntat la ei pentru a ne fi noua bine.
Draga mea m-ai emotionat pana la lacrimi, iti inteleg pe deplin sentimentele dearece si eu aveam nevoie de ajutor din partea parintilor pentru a deplasa din pat pana la baie, am trecut si acum incerc sa ma descurc singura dar si acum mai glumim, avand in vedere ca urmeaza sa termin scoala si sa ma angajez si mama mai zice: Ee, lasa, daca ai de carat, ma chemi pe mine si pe taicătu si te ajutam noi, sunt foarte draguti, incerc sa le arat recunostinta mea si sa le zic mereu multumesc.
Ma bucur ca ai trecut cu bine de aceea perioada si stiu ca intelegi pentru ca cine a fost in situatia mea stie ce greu e, mai ales la inceput.
Tu esti o luptatoare, la fel ca si parintii tai. M-ai facut sa plang, intr-adevar este crud sa spui asemenea cuvinte unui copil, dar s unui adult.
Multumesc! Imi pare rau ca te-am facut sa plangi, dar e o poveste cu final fericit chiar daca unul atipic. 🙂