Implantul dentar – cea mai eficientă soluție în tratarea edentației

S-a publicat 02/12/2018 de Rodica Mihaela

centru stomatologic

Lipsa unuia sau a mai multor dinți de pe arcadă are numeroase efecte negative asupra unei persoane, atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere fizic. Cei care nu au un zâmbet complet au o stimă de sine scăzută, fapt care îi afectează și pe plan social.
Edentația – o problemă gravă a danturii
Studiile arată că 7 din 10 persoane și-au pierdut cel puțin un dinte natural în timpul vieții. Această stare patologică poartă denumirea de edentație. Dar ce consecințe apar la pacienții care rămân fără dinți?
Așa cum am menționat mai sus, cei care trec prin acest proces nu se simt deloc bine. Aceștia pot întâmpina diferite dificultăți la masticație, de pronunție sau tulburări digestive – din cauza faptului că hrana nu este suficient mestecată.
Grație dezvoltării implantologiei moderne, în prezent există metode avansate de restaurare dentară, iar, potrivit specialiștilor, cea mai eficientă soluție de tratament este, bineînțeles, implantul dentar.
Implanturi dentare de calitate
Procedura de inserție presupune înlocuirea unuia sau a mai multor dinți cu implanturi dentare, dispozitive realizate din titan și alte aliaje. Acestea se introduc în osul maxilarului și vor funcționa precum rădăcinile naturale ale dinților. Ulterior, pe acest suport artificial se realizează coroana dentară definitivă.
Calitatea lucrării finale depinde de o multitudine de factori – de la experiența și priceperea specialistului până la alegerea unor implanturi dentare de calitate care să treacă cu bine testul durabilității.
Mulți pacienți se tem de nereușita unei proceduri de implant dentar, lăsându-se adesea influențați de cele auzite despre respingerea implantului de către organism. Însă, aceste lucruri sunt deja de domeniul trecutului.
În zilele noastre, datorită metodelor implantologice moderne precum și a materialelor cu o biocompatibilitate ridicată, pacienții beneficiază de un tratament eficient cu rezultate de excepție atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere funcțional.
Mai mult decât atât, implanturile dentare folosite de medicii stomatologi asigură un proces facil de osteointegrare, adică procesul ce presupune formarea de țesut osos în jurul implantului dentar.
Acesta, fără doar și poate, face parte din evoluția unui implant dentar, iar fără acest proces creșterea stabilității și integrarea în organism a acestuia nu vor fi posibile. Durata osteointegrării poate dura între 3 și 6 luni, în funcție de cazul clinic și de poziția pe care o are implantul dentar.
Cele mai populare tipuri de implanturi dentare
Pe piața de profil există mai multe tipuri de implanturi dentare care răspund celor mai mari exigențe ale pacienților, simplificând totodată intervențiile efectuate de specialiști.
Iată ce tipuri de implanturi dentare recomandă implantologii:

  • Implanturi dentare Nobel – asigură un design unic și o stabilitate excelentă
  • Implanturi dentare MegaGen – exclud total riscul apariției reacțiilor alergice
  • Implanturi dentare Straumann – facilitează procedurile și asigură un proces rapid de osteointegrare
  • Implanturi dentare MIS – au caracteristici care inovează stomatologia. Simplificând pe de-o parte intervențiile efectuate de implantologi, iar pe de altă parte răspunzând complet celor mai exigente nevoi ale pacienților, acestea au atribute ce conferă o performanță ridicată.

Cât costă un implant dentar în București?
La această întrebare nu există un răspuns standard. Costul unui implant dentar diferă în funcție de clinica aleasă, de tipul de implant dentar pentru care optezi, și de experiența medicilor stomatologi. În general, prețul unui implant dentar este cuprins între 3500 RON şi 5200 de RON.
Mulți pacienți își fac griji în privința costurilor, dar implanturile dentare nu trebuie privite ca pe o cheltuială, ci dimpotrivă – ca pe o investiție în propria imagine și mai presus de asta, în propria sănătate.

Un comentariu la “Implantul dentar – cea mai eficientă soluție în tratarea edentației

  • as fi vrut sa-mi spus cineva acum 20 de ani cat o sa a coste un implant. Poate asa as fi avut mai multa grija de dintii mei si nu m-as fi ales cu o masea lipsa pe care tot zic ca am s-o pun si nu mai ajung pentru ca apar alte probleme in care trebuie sa bag banii.

  • Lasă un răspuns

    Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

    Fotografie Google

    Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

    Conectare la %s

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    %d blogeri au apreciat asta: