In ultimii doi ani am avut o colaborare foarte frumoasa cu cei de la Meteor Press, carora vreau sa le multumesc pe aceasta cale, pentru ca datorita lor mi-am imbogatit biblioteca cu titluri foarte interesante, dar pe care eu nu cred ca le-as fi ales de una singura, pentru ca sunt genul de carti pentru care trebuie sa fi pregatit sufleteste, ca sa le faci fata.
Povestile pe care le-am citit pana acum, sunt in mare parte adevarate si sunt despre oameni pe care istoria nu ii consemneaza chiar daca prin actiunile lor ei au schimbat istoria sau au marcat-o intr-un fel sau altul. O astfel de carte este si Marsul Mortii prin Rusia de Klaus Willman, care prezinta povestea lui Lothar Herrmann, un neamt, care a fost luat prizonier de razboi de catre rusi. Recenzia cartii va aparea in curand pe blog.
Insa astazi vreau sa va povestesc despre noile aparitii de la Meteor Press, doua carti captivante, asa cum m-am obisnuit deja sa fie cartile aparute la aceasta editura.
- O FEMEIE LIPSITĂ DE IMPORTANȚĂ de SONIA PURNELL
Este povestea neștiută a spioanei americane care a ajutat la câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Cartea de față, câștigătoare a premiului Plutarh pe 2020 pentru cea mai bună biografie a anului, a fost aleasă, nu întâmplător, drept cea mai bună carte a anului de către Amazon, New York Times, The Times of London, The New York Public Library și NPR (Radioul Public Național din SUA).
Ea reînvie odată cu viața și personalitatea uluitoare ale unei eroine deseori subapreciate, discriminate, marginalizate și neînțelese, niște vremuri tulburi, încrâncenate, de mult timp apuse, din al Doilea Război Mondial.
La începutul secolului trecut, o oarecare Virginia Hall, o tânără rebelă și independentă dintr-o familie înstărită din Baltimore, trecea dincolo de ocean, în Europa, pentru a studia și a face ulterior carieră într-un domeniu în care pe atunci femeile nu erau deloc binevenite, și anume în spionaj. Lucrează rând pe rând pentru Departamentul de Stat, SOE și OSS.
Ea devine în timp, din pricina intenselor sale activități subversive, de sabotare a inamicului, cea mai vânată spioană a Aliaților de către Abwehr și Gestapo, care o numeau Doamna șchioapă, pentru că avea proteză la un picior, pierdut în urma unui nefericit accident de vânătoare.
În mod miraculous scapă de nenumărate ori de moarte, își continua cariera de agentă și după Război, cu la fel de multă tenacitate și inițiativă, însă moare aproape uitată chiar de cei pentru care lucrase atâția ani.
Povestea ei captivează prin originalitate, prin întâmplările extraordinare pe care le cuprinde, dar mai ales prin personalitatea unei femei ca nimeni alta, care a știut să înfrângă toate obstacolele ce-i stăteau în cale cu un curaj, o tenacitate și o rezistență de fier.
- O viață secretă de BENJAMIN WEISER este in curs de aparitie si o veti putea gasi pe Meteor Press dupa data de 19 februarie 2021
Ea prezinta povestea lui Ryszard Kuklinski, colonel în armata poloneză și membru al Statului-major polonez, care s-a angajat în una dintre cele mai extraordinare operațiuni de informații ale Războiului Rece.
În următorii nouă ani, Kuklinski – denumire de cod „Jack Strong” – a avansat rapid în Ministerul Apărării polonez, acționând ca legătură cu Moscova și contribuind la pregătirea pentru un „război fierbinte” cu Occidentul. În același timp însă el a trăit o viață de subterfugiu – de mesaje scrise cu cerneală invizibilă, camere miniaturale și emițătoare secrete –, furnizând date cruciale despre subiectele militare ale Tratatului de la Varșovia la începutul anilor 1970. Urmând instrucțiunile, le-a transmis agenților CIA în moduri extrem de imaginative, uneori aruncându-le în mașinile ambasadei americane, alteori lăsându-le în locuri desemnate.
O viață secretă se citește aproape ca un roman, în care Weiser „țese” scrisori personale între Kuklinski și principalii săi ofițeri de caz și citate din memorandumuri interne ale membrilor Direcției Operațiuni (DO) care erau preocupați de protejarea siguranței sa.
Voi, pe care dintre cele doua carti ati vrea sa o cititi?