Jurnal de mamica 132

Astazi(3 iunie 2024) – e o zi destul de mohorata pentru o zi de vara, dar probabil ca si ea se mobilizeaza mai greu, la fel ca mine, dupa un weekend nu tocmai reusit.

Afară…ploua, nu infernal ca in cantec, dar ploua destul de tare cat sa-ti strice feng shui-ul.

Ce am mai  facut…luna mai a fost cu una calda, una rece.

Am sarbatorit 1 Mai asa cum se cuvine si cum ne place noua, cu paine si circ, pentru ca a venit Circul Espinol in oras si nu puteam sa lipsim. A meritat banii si inghesuiala, pentru ca spectacolul a fost senzational!

De Pasti am preferat linistea si m-am bucurat de sarmale, oua de ciocolata, iepurasi, si vin de la MANVIN, distribuitor de vinuri si alte bauturi din Republica Moldova, pe care i-am descoperit prin intermediul lui Daniel Buzdugan de la Radio Zu.

A doua zi de Pasti am fost turisti in propriul oras si ne-am oprit la Restaurantul Sergiana, fosta Groapa cu bere pentru o masa buna impreuna.

In a treia zi de Pasti lucrurile au luat o turnura ingrozitoare: prietena mea a murit subit si lumea mea s-a transformat intr-un puzzle cu piese lipsa.

Octavian Paler spunea ca: „Moartea pune punct si iubirilor si luptelor. Fiecare ramane atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat.

Si ea le-a facut pe ambele, din tot sufletul pana in ultima clipa. Nu te voi uita niciodata!

Am fost la inmormantare si a fost cea mai trista zi din viata mea de pana acum, zi in care m-am certat si m-am impacat cu Dumnezeu, dar la final i-am inteles motivele si decizia si am inteles ca suntem prea mici ca sa putem cuprinde cu mintea noastra un plan asa de mare cum e planul lui Dumnezeu pentru noi.

Ne-am dus la Asociatie la masa de Pasti ca sa ne revedem cu prietenii si a fost foarte frumos. M-am bucurat sa-i revad pe toti.

Am fost si anul asta la Noaptea Muzeelor si de data asta am ales sa vizitam Muzeul Pompierilor Militari Brasoveni(ISU), deschis pentru prima data pentru public, unde am aflat informatii foarte interesante din activitatea lor.

Ne-am dus la Bucuresti intr-o scurta escapada, ca sa vedem Meciul de Adio al Generatiei de Aur 1994, un eveniment pe care l-am planificat cu multe luni inainte si a meritat, pentru ca a fost un vis implinit, ca dupa 30 de ani de la cea mai mare performanta a echipei Nationale sa fiu acolo, pe stadion(Arena Nationala) si sa-i vad pe ei, idolii generatiei mele: Hagi, Popescu, Dorinel Munteanu, Bogdan Stelea, Lacatus, Raducioiu…inconjurata de zeci de mi de oameni care scandau Hai, Romania! A fost ceva ce citeam doar in carti si vazusem doar in filme, dar de data asta am fost acolo, am ras, am plans, am scandat, am facut valuri, am ovationat si am aplaudat…a fost ca o calatorie in timp printre cele mai frumoase amintiri din copilarie.

Am stat mai multe zile la Bucuresti si am apucat sa vizitam si Muzeul fotbalului(primul muzeu de acest fel din Europa de Est) un loc foarte frumos din Centrul Vechi, pe 8 nivele, unde am admirat tricourile purtate de Hagi, Popescu, Maradona, Ronaldo si alti mari fotbalisti ai lumii, am vazut prima minge de fotbal din 1930, am fost comentatori sportivi si am sutat la poarta.

Ne-a placut si Parcul Herastrau, chiar daca nu am apucat sa ne plimbam cu vaporul, am admirat ratele si barcile cu vele.

Am fost si la Muzeul lui Ion Tiriac din Otopeni(Tiriac Collection), singura colectie personala din lume care contine cele 6 Rolls Royce Phantom clasice fabricate pana in 1972. Am admirat peste 150 de masini(doar jumatate din colectia lui) superbe, pe care dupa ce le vezi, orice masina din ziua de azi ti se pare urata.

Ce mai meșteresc eu…nu prea multe, pentru ca nici luna asta nu am scapat de raceala, desi am incercat sa nu ma prinda Pastele cu ea, dar nu prea mi-a iesit pentru ca s-a dus si s-a intors, asa ca am luat-o usor si am asteptat sa treaca.

Mi-am cumparat carti, multe carti, de la Editura Litera, in speranta ca o sa ma faca sa ma simt mai bine si o sa ma ajute sa evadez din realitate.

Am inceput o noua rutina de ingrijire a pielii pentru vara, cu serurile REVOX, pe care le-am descoperit de curand si imi plac mult. Folosesc 3 seruri acum: unul cu acid hialuronic, unul cu vitamina C si unul cu niacinamida. Daca va tenteaza le gasiti in DM.

Am vazut cateva piese de teatru foarte bune pe platforma Piciordeplay, o platforma despre care v-am mai povestit(un fel de Netflix al teatrului), unde l-am descoperit pe Marius Manole, un actor din generatia mea pe care il apreciez foarte mult.

Sunt recunoscătoare…pentru calatoriile/vacantele de care am parte si pe care eu le privesc ca pe o investitie necesara care imi imbogateste viata si ma ajuta sa vad altfel lucrurile si sa imi largesc orizontul.

Si chiar am descoperit de curand ca sufar de Notriphobia – frica de a nu pleca in vacanta. 🙂

Mă gândesc…ca mintea omului nu e intreaga la minte.

Aștept/sper…sa fie o luna buna desi a inceput iar cu una calda, alta rece.

Coltul lui Dragos…s-a bucurat de vacanta si a fost la ziua unui coleg, unde a zis ca s-a simtit ca la club. In rest petrece mult timp afara, pe terenul de fotbal, nu degeaba are atatea mingi.

Fotografia preferata…de data asta am ales una de pe stadion(Arena Nationala), nu aveam cum altfel, pentru ca data de 25. 05.2024 imi va ramane in minte si in inima pentru totdeauna.

Meci de fotbal pe Arena Nationala

6 comentarii la „Jurnal de mamica 132

  1. wow, eu stau in Bucuresti si nu stiam ca exista un muzeul al fotbalului. O sa ii spun sotului, poate mergem sa il vizitam.

  2. Mereu sunt placut surprinsa de cate lucruri poti face. Mi se pare ca ai o viata plina. Imi doresc si eu sa ajung in Herastrau

Răspunde-i lui Ramona Gheorghe Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.