
„Trebuie să câștigi controlul asupra banilor tăi sau banii te vor controla pentru totdeauna.” – Dave Ramsey
Ideea acestui articol mi-a venit dupa ce in vacanta am citit cartea: Cel mai bogat om din Babilon de George S. Clason si m-a uimit faptul ca in sute de ani conceptiile despre bani si economisirea lor nu s-au schimbat.
Am mai scris articole de educatie financiara in diverse stadii ale vietii mele, pe care le gasiti AICI si AICI, dar articolul asta e mai mult o concluzie la care am ajuns dupa ani buni de incercari si esecuri din punct de vedere financiar.
Pe la 30 de ani am inceput sa inteleg cat de mult conteaza educatia financiara in viata unui om, mai ales daca acel om nu a avut exemple bune de cum sa-ti administrezi banii in familie(la parinti, bunici).
Mi-am dat seama ca fara sa sti unde si pe ce se duc banii tai, o sa fi mereu ca o frunza in vant purtata de dorinte si care ajunge sa se imprumute ca sa aiba bani pana la sfarsitul lunii.
Am inteles importanta economisirii, de la cursurile, seminariile, webminariile la care am participat si unde imi notam totul constiincioasa, dar odata terminat evenimentul respectiv, nu am aplicat nimic din cele auzite si viata mea nu se schimba in nici un fel din punct de vedere financiar.
Mi-au trebuit inca vreo 10 ani ca sa incep sa aplic tot ce am invatat si sa gasesc o cale prin care sa nu imi mai pun ouale intr-un singur cos, sa invat sa investesc si sa ma feresc de „imbogatirea rapida” – capcana perfecta pentru cei naivi, sa am un plan de economisire, un fond de economii si sa pot in sfarsit sa dorm linistita. Ba mai mult, sa merg in vacante la care acum cativa ani nici nu visam.
Ce m-a ajutat sa ajung la acest echilibru in privinta banilor?
- Primul pas pe care l-am facut a fost un buget personal, pe care il tin pe agende, cu pixul in fiecare luna ca sa stiu pe ce se duc banii mei si de unde pot sa tai in caz de nevoie. Asta m-a ajutat enorm sa nu mai dau banii pe prostii si sa economisesc. Acum exista multe aplicatii care va ajuta sa faceti asta, daca va este mai usor asa. Eu prefer stilul clasic.
- Crearea unui fond de urgenta de care nu ma ating decat in caz de urgenta: se strica un obiect mai scump din casa sau trebuie sa mergem la doctor. E bine ca in acest fond de urgenta, caruia in ultimul timp prefer sa ii spun fond de economii pentru ca nu-mi plac urgentele sa ai in jur de 2000 lei bani cash. Unii consultanti financiari recomanda ca acest fond sa acopere inlocuirea celui mai scump obiect din casa(eu nu prea am din astea asa ca imi ajung 2000 lei).
- E bine sa ai si un fond de siguranta care sa acopere 3-6 luni de cheltuieli in caz de somaj, imbolnavire, etc. Eu prefer sa investesc acesti bani, deoarece sunt pensionara, am un venit stabil, care nu fluctueaza de la luna la luna si nu depinde de starea mea de sanatate.

Dave Ramsey – il puteți găsi ușor, spune ca pentru independență financiară trebuie sa urmezi acesti pasi:
- Fond de urgență(cel de care vobeam mai sus).
- Plătim datoriile de la cea mai mica la cea mai mare(aici mai am si eu de lucru deoarece am doua carduri de credit pe care le umplu dar le golesc in vacante).
- Fond de economii 3/6 salarii pentru zile negre(cel de siguranta, pe care daca nu ai un venit stabil si sigur e bine sa-l faci).
- Investim pentru pensie(nu mi-am facut inca pensie privata, desi am avut la un moment dat in tinerete si intentionez sa o reiau la 50 de ani).
- Economisim pentru studiile copiilor(copilul meu are doua asigurari, cea de la Stat: Junior Centenar si Asigurarea Prima de la Eurolife).
- Plătim ipoteca(daca avem).
- Investiții(de anul asta am inceput sa investesc in ETF-uri pe platforma Tradeville. Multumesc Ioana de la Buget de familie pentru sfaturi).
In cartea lui Cel mai bogat om din Babilon George S. Clason ne spune ca nu e greu sa traiesti fara grija zilei de maine daca inveti sa ai grija de banii tai. Si ne ofera si metodele prin care putem face asta:
- Pune-ti punga la ingrasat, Pastreaza pentru tine 10% din tot ce castigi. Nu conteaza ca e vorba de un salariu de 2000 sau 5000 lei. Sa iei 10% si sa-i pastrezi sau cum ar spune unii: plateste-te pe tine primul.
- Controleaza-ti cheltuielile! E vorba despre bugetul personal de care vorbeam mai devreme. Asigura-te ca ai destul pentru necesitati, placeri si dorinte, fara sa te atingi de cei 10%.
- Inmulteste-ti aurul! Investeste! Indiferent ca vorbim despre titluri de Stat, investitii la Bursa, ETF-uri, etc, nu tine banii la saltea, lasa-i sa faca pui.
- Pazeste-ti comorile! Nu investii in ceea ce nu sti! Investeste doar acolo unde riscul e mic si iti poti recupera banii. Apeleaza la consultanti financiari pentru sfaturi inainte sa iei o decizie.
- Fa din caminul tau o investitie profitabila! Cumpara-ti o casa in care sa traiesti confortabil alaturi de familia ta.
- Asigura-ti un venit viitor astfel incat sa-ti poti acoperi nevoile de la batranete si sa-ti poti proteja familia in caz de ceva. Investeste intr-un fond de pensii privat, intr-o asigurare de viata, etc.
- Creste-ti puterea de a castiga bani! Ia-ti un al doilea job sau cauta proiecte pentru un venit in plus.
Inchei acest articol cu cea mai importanta idee a acestui ghid de educatie financiara, dupa parerea mea: „O parte din tot ce castigi sa-ti ramana tie!”
Si nu uitati ca banii ne permit sa ne bucuram de ceea ce e mai bun in lume.
Voi cititi carti de educatie financiara sau ati avut un exemplu bun in familie, pe care il urmati?
Avem mare nevoie de educatie financiara indiferent de varsta.
Asa este, fiindca fara ea viata noastra e un haos si banii ne scapa printre degete.
A durat și la mine ceva timp până să aplic tot ce am învățat și ce îi învățam pe alții. Dar, niciodată nu e prea târziu. 🙂
Mulțumesc pentru recomandări, mereu sunt binevenite!
Asa este, niciodata nu e prea tarziu sa ne schimbam obiceiurile si sa ne fie mai bine.