Azi vreau să vorbim despre iubire. Pentru că toate se reduc, într-un final, la dorinţa de a fi iubiţi şi de a iubi: suntem, cu toţii, sportivii care aleargă în propria competiţie, pe distanţe lungi sau pe distanţe scurte, după iubire.

“Dincolo de războaie şi mai presus de ură, dragostea e cea care contează, cea care rămâne ca să putem supravieţui.” Simplu, sentimentul de afecţiune, nimic în plus, nimic în minus.
Avem nevoie de ea ca să dăm un sens real existenţei noastre – iubirea de tine, iubirea de el, iubirea de mamă, iubirea de soare sau de cântec, iubirea de animale, de cuvinte, de cărţi, de poveşti, de poze, de mâncare, de oameni şi locuri. Ne naştem cu dorul de ea şi murim ducându-i dorul.
Am realizat că luptăm aparent pentru oameni, pentru idealuri, pentru a descoperi natura sau ştiinţa, când de fapt, luptăm pentru o fărâmă de iubire. O fărâmă de iubire pe care să o oferim celorlalţi şi o fărâmă de iubire pe care să o primim necondiţionat.
Acel sentiment, într-un singur exemplar, care ne face umani şi frumoşi. Care ne măsoară timpul într-o cu totul altă unitate decât secundele, unitate ce nu ne mai plictiseşte, nu ne grăbeşte, nu ne face mai batrani, ci ne vinde iluzia eternităţii.
Iubirea care ne alină durerea fizică, surâsul care ne pune în ochi lumină şi ne dă curaj să împărţim tot ce e al nostru (sufletul nostru, în primul rând) cu un “acel” necunoscut care devine familia noastră.
Si atunci cand avem norocul sa o gasim trebuie sa o pretuim, sa o pastram , sa avem grija de ea, pentru ca e singura care ne hraneste sufletul si ne face fericiti!
Acum stiu ce inseamna iubirea de mama si nu se compara cu nimic, stiu ce inseamna sa-l iubesti pe celalalt orice ar fi si sa fi iubita la randul tau si vreau sa inchei cu un sfat pentru barbati:
Femeile, ştiu ce simţi şi cât de mult, însă le face plăcere să te auda ca o spui cu voce tare:)