Simt ca mi-e greu cateodata, din ce in ce mai des, sa tin capul deasupra apei. Simt deseori ca inot impotriva curentului si asta ma oboseste teribil. Vreau mai mult timp pentru mine pentru ca petrec de 3 ori mai mult timp facand aceleasi lucruri care imi dadeau altadata ragaz sa respir. Sunt in permanenta cautare de sine pentru ca ma simt coplesita de orizontul fara speranta care imi invadeaza spatiul, de grija zilei de maine, de faptul ca nu stiu niciodata ce va urma. Vreau sa fac mai mult, mai bine, mai repede, dar cateodata simt ca am obosit.

Vreau  timp pentru mine: pentru visare, pentru pasiunile mele, pentru… nimic. Vreau sa am ragazul sa ma gandesc ce imi doresc pe mai departe. Vreau sa fiu implinita, multumita, in pace. Vreau sa las iubirea sa ia locul incordarii si grijilor pentru ca asta e starea de bine care imi da energia de a crea si a merge mai departe. E prea mult? Nu!

Care e mersul firesc al lucrurilor? Am facut cursuri de management-ul timpului si al emotiilor, etc, etc… Am cautat sa aflu cum pot sa inmultesc timpul ca sa am din ce in ce mai mult timp pentru ceilalti si multe altele, dar sa imi mai ramana timp si pentru mine.
Si mai presus de toate am incercat sa nu uit care e cea mai importanta persoana din viata mea….EU!
Pentru ca daca am grija de mine si sunt fericita atunci transmit mai departe aceasta fericire, sunt o mama buna si un exemplu bun pentru fiul meu, pe care incerc sa-l invat ca in viata pot sa faci tot ce-ti doresti, sa visezi, sa iubesti, trebuie doar sa incerci, sunt o prietena buna, prin exemplul pozitiv pe care il dau si o iubita buna, pentru ca pot sa ma bucur de clipele petrecute in doi!

In toti acesti ani am invatat cat de important este sa ma iubesc pe mine, sa am grija de mine, sa imi las timp sa fac ceea ce imi place indiferent daca este vorba despre lectura unei carti, o baie cu spuma, vizionarea unui film sau pur si simplu sa scriu un articol pe blog, toate aceste lucruri ma relaxeaza si ma fac fericita, iar atunci cand nu apuc sa le fac, si poate am zile in care nu apuc nici macar sa ma duc la baie, iar despre somn nici nu poate fi vorba, sunt frustrata, obosita, nefericita si vreau sa ma duc pe o insula pustie si sa raman acolo pentru totdeauna sau macar pana imi trece si pot sa ma intorc la ai mei intreaga la cap si la suflet.

Atunci cand ai un copil mic iti doresti sa fi cea mai buna mama din lume pentru el, crezi ca esti pregatita pentru ce v-a urma, dar nu esti si te pierzi pe tine, eu m-am pierdut si mi-a luat multi ani, multe lacrimi si sentimente de vinovatie ca sa ma regasesc si sa inteleg ca sunt cea mai buna mama pentru copilul meu.

Insa am pierdut multe parti din mine, parti care imi placeau si pe care nu le voi recupera niciodata!

Voi stati bine la capitolul timp?