Ștefan cel Mare a fost un mare iubitor de vin. Drept dovadă stau numeroasele podgorii despre care se spune că au fost înființate de voievodul moldovean, dar și poveștile cu vinurile preferate ale domnitorului.

Povestea vinului a început pentru mine devreme, în copilărie, atunci când bunica mea, care locuiește într-o frumoasă așezare din Vrancea, m-a luat cu ea la culesul viei.

Pentru ea era muncă, dar pentru mine, un copil, era o bucurie să pot merge printre șirurile ordonate, să mănânc boabele parfumate și să iau parte la culesul strugurilor din care se făcea vinul, licoarea preferată a bunicului meu și a zeilor.

Treceau anii și, în adolescență, abia așteptam toamna ca să beau must, cea mai bună licoare pe care am gustat-o vreodată și care era pentru mine ca o recunoaștere a faptului că am crescut.

Au urmat apoi anii tumultuoși ai tinereții, însoțiți de multe sticle de vin băute alături de prieteni, la o poveste, la prima întâlnire, la aniversări și evenimente mai mult sau mai puțin fericite și chiar în călătorii în țări îndepărtate, unde nu plec niciodată fără o sticlă de vin în valiză.

Îmi place să cred despre mine că sunt ca o sticlă de vin vechi, din ce în ce mai bună cu fiecare an adăugat în cartea vieții.

Sunt norocoasă pentru că mă trag dintr-o zonă așa de frumoasă cum este zona Vrancei și am cele mai frumoase amintiri legate de procesul prin care se face vinul: culesul viei, zdrobirea strugurilor și toate acele toamne colorate și parfumate, cu și despre vin.

Aceste amintiri au fost încununate acum 5 ani, când am vizitat, alături de prieteni, Crama Beciul Domnesc. Acolo am avut parte de o degustare de vin ca la carte, am aflat povestea acestei crame și mi-am bucurat ochii, sufletul și papilele gustative cu o experiență pe care nu o voi uita niciodată.

La crama Beciul Domnesc m-am simțit ca și cum aș fi fost alături de Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei, la un pahar de vin. Nu mai văzusem niciodată o cramă până atunci și nu știam că poate fi atât de impunătoare, cu scări mari dăltuite în piatră, exact ca în filmele vechi cu domnitori.

Trebuie să recunosc că locul m-a intimidat la început, dar mi-a plăcut la nebunie Monumentul Beciul Domnesc, care este unul dintre cele mai vechi edificii de acest gen, fiind inclus și pe Lista Monumentelor Istorice, m-a fascinat povestea din spatele vinului, nu m-am putut opri să nu gust mustul care curgea din butoaie imense, să mă plimb printre sticle vechi, care trebuie întoarse cu o precizie de ceasornic pentru ca vinul să aibă gustul bogat pe care îl regăsim în fiecare sticlă.

Și acum, ori de câte ori desfac o sticlă de vin Sigillum Moldaviae, îmi revin în minte toate amintirile legate de vin și toți oamenii care nu mai sunt, dar pe care îi pot revedea ori de câte ori simt gustul vinului.

Pentru mine, vinul este o cheie magică, care îmi oferă acces oricând la cutiuța cu amintiri dragi.

Dar nu putem să vorbim de vin, fără să vorbim despre mâncare, căci să bem vinul pe stomacul gol ar însemna să suferim o pedeapsă pe care nu ne-o putem permite, pentru că, așa cum spunea Henric al IV-lea: „Bucătăria bună și vinul bun sunt paradisul pe pământ.”

Și nu suntem nicicând mai împliniți ca atunci când însoțim stacana de vin Sigillum Moldaviae cu bucate alese, cum ar fi: pomana porcului cu mămăliguță sau un platou generos cu carne la grătar pentru toate gusturile (ceafă de porc, pulpe dezosate, piept de pui și cârnăciori picanți), ca la o masă împărătească.

Vă rog să mă iertați dacă v-am făcut poftă, dar eu sunt gurmandă de fel și nu pot rezista în fața bucatelor tradiționale, cu care am crescut și de care mă leagă la fel de multe amintiri ca și de vin.

Voi cu ce preparate ați însoți un vin bun din podgoriile Moldovei?

Articol scris pentru SuperBlog 2024.

Surse: revino.ro, adevarul.ro, arhiva personală și Beciul Domnesc